Imprimanta la birou
Odata cu revolutia digitala si cu cresterea tot mai ampla a vitezei de conectare la internet, nevoia folosire a hartiei parea sa scada la un moment dat. Dar se pare ca nu este cazul si in sistemul autohton unde birocratia e la ea acasa iar cozile in institutiile publice parca nu vor sa dispara. Folosindu-ne totusi de puterea informatica depindem in mare masura si de batrana imprimanta pentru a transporta informatia din lumea virtuala in cea reala, de parca un raport, un act contabil sau orice alt document devine mai ‘real’ in momentul printarii acestuia.
Sase sfaturi pentru a deveni un manager mai bun
In afara cazului in care esti proaspat venit(a) in lumea afacerilor, exista mari sanse sa fi intalnit cel putin o persoana in functia de manager care nu ar fi trebuit sa fie acolo. Din nefericire, persoanele care sunt foarte bine specializate sunt de cele mai multe ori promovate pe pozitii de conducere fara sa aiba o buna pregatire manageriala.
Eleganta relaxata, business casual
Business casual – un termen englezesc care exprima eleganta hainelor de serviciu dar care sunt neoficiale, cele de zi cu zi. Nu avem termene similare in limba noastra caci nu avem business casual.
Totusi a te imbraca business casual este o forma de arta. Foarte putini barbati sunt cu adevarat maestri la exploatarea unei forme unice de exprimare personala la serviciu. Si totusi majoritarea poarta business casual la lucru. Dar foarte putini stiu sa potriveasca imbracamintea astfel sa poata arata elegant.
15 reguli pentru succesul in afaceri si in viata in general
Succesul, în viaţă sau în afaceri, reprezintă un subiect mereu la modă şi niciodată epuizat. S-a scris mult pe acestă temă şi cu siguranţă se va mai scrie. Chiar vă invit să comentaţi şi să completaţi lista.
Fără a avea pretenţia că aceste sunt toate regulile care duc spre succes, le enumar pe cele care m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi:
1. Ieşi din zona de confort si nu te mai întoarce niciodată!
Nu ţi se întămplă mai nimic important când te afli în zona de confort. Sunt oameni care spun “Da, dar mă interesează securitatea”.
Răspunsul este simplu: “Progresul nu este în zona de confort! Securitatea este pentru păguboşi”.
2. Nu ceda niciodată!
Aproape nimic nu funcţionează de la prima încercare. Doar pentru că ceea ce faci acum pare să nu meargă, nu înseamnă că nu va merge niciodată.
14 sfaturi ca afacerea voastra sa para mai importanta
Iata cateva sfaturi care o sa va ajute sa aratati mai important decat sunteti:
- Afiliati-va cu firme din alte orase si tari, apoi prezentati-va birourile nationale si internationale.
- Spuneti „ Noi”.
- Nu spuneti niciodata ca firma sta numai pe umerii dumneavoastra sau ca operati de acasa. Lucrul acesta poate fi dezvaluit mai tarziu nu la inceputul relatiei.
- Spuneti ca sunteti la birou si nu la domiciliul Dumneavoastra. Oamenii de afaceri inca nu au pe deplin incredere in intreprinzatorii care opereaza de la domiciliu.
- Tineti deoparte copiii si cainele atunci cand vorbiti la telefon.
- Aranjati cu prietenii sau colegii pentru a folosi saliile lor de sedinta atunci cand este nevoie.
10 sfaturi utile pentru viitorii antreprenori
Antreprenoriatul s-a nascut din dorinta de a face bani. Cei mai de succes antreprenori din Romania stiu insa ca e nevoie de mai mult pentru a reusi in lumea afacerilor. Prezenti la Zilele Biz, acestia au inspirat tinerii antreprenori in devenire prin sfaturile pertinente pe care le-au oferit.
1. Ai incredere in reusita afacerii tale!
“In Romania, sansa de a deveni antreprenor este mult mai mare decat in tarile occidentale. O crestere de doua cifre este un succes in Occident, in Romania aceasta a devenit o normalitate”, ne spune Florentin Banu, CEO BanuInvest.
2. A deveni antreprenor se poate invata!
Inainte de a da lovitura cu napolitanele Joe in 1994, Florentin Banu a deschis doua afaceri, o discoteca si un magazin de carne. Ambele au esuat, insa perseverenta omului de afaceri nu a incetat sa dea rezultate. Succesul Joe si vanzarea lantului de supermarketuri Artima gigantului Carrefour sunt exemple care confirma teoria perfectionarii in arta de a face business.
3. Ia-ti un business angel!
Ca alternativa la creditul bancar, care presupune garantie, risc de neplata si impersonalitate, un business angel se va implica personal in afacerea ta. Motivatia si factorul emotional, dar si carecterul de invingator pot asigura finantarea afacerii tale. “Avem peste o suta de investitori care cauta motivatie, un plan realist, un partener de incredere si peste doua sute de antreprenori inscrisi”, sustine Mihai Andrei, manager BizAngels.ro, care asigura o comunicare intre investitorii business angel si viitorii antreprenori. In general, necesarul de capital agreat de un business anngel se situeaza in limita maxima a 100.000 de euro.
4. Studiaza alternativele!
Kurt Weber, managing director Horvarth&Partners, ne invata cum sa cream un plan de afaceri eficient. “Un plan de afaceri complex trebuie sa contina mai multe scenarii si in ce masura vor avea aceste lucruri un impact asupra afacerii”, considera Weber, adaugand conceptul de “sensitivity analysis” notiunilor deja cunoscute unui plan de afaceri: determinarea scopului, identificarea valorilor, analiza concurentei etc
5. Fa rost de un avocat!
Un antreprenor lansat in business are nevoie de un avocat bun. In momentul derularii unei afaceri, orice businessman se va lovila un moment dat de problemele legate de legislatie, relatia cu statul, incheierea contractelor de munca, plata taxelor si impozitelor etc. “Este preferabil sa nu asteptati sa ajungeti la avocat in criza”, afirma Mihai Voicu, partener al firmei de avocatura Oglinda Nemes Voicu.
6. Evita cliseele si mitul specialistilor!
In Romania, exista inca cliseul asocierii afacerilor cu lumea castigurilor neoneste. “Clientul nostru, stapanul nostru”, dar si afacerile vazute ca intermediere sunt alte bariere care trebuie depasite in drumul antreprenorului spre succes, sustine Octavian Pleter, MBA Director Academic la Universitatea Romano-Britanica. Nu in ultimul rand, “decizia apartine antreprenorului, nu trebuie lasata in mana unor specialisti”, continua Pleter, referindu-se la tendinta unor antreprenori de a externaliza activitati cheie a afacerii, in care ar trebui sa se implice mai mult, cum ar fi gestiunea finantelor sau intocmirea planului de marketing.
7. Succesul vine pe tacute…
De multe ori, vizibilitatea prea devreme a unei afaceri poate declansa avertizarea concurentilor deja familiarizati cu piata sau probleme de nesincronizare (exemplu: produsul este promovat puternic, dar exista dificultati in aducerea lui pe raftul magazinelor). Succesul inseamna prudenta si nu goana dupa profit din prima. “Scopul unei afaceri nu este acela de a avea profituri mari, ci profituri echilibrate, in acord cu riscurile aferente”, afirma Pleter.
8. Adapteaza planul de afaceri!
“Incercati sa adaptati planul de afaceri in functie de audienta”, ne sfatuieste Iulia Antonescu, consultant VisionWise (membru Daedalus Group). Astfel, bancile apreciaza mai mult un plan de afaceri cu o analiza financiara solida, un business angel va cauta in primul rand sa investeasca in oameni si intr-o idee in care crede, in timp ce fondurile de investitii sunt interesate de evolutia pietei si reusita afacerii in acest context.
9. Ia atitudine!
Idei si bani? Mai degraba oportunitate, atitudine si sansa. Acesta ar fi motorul unei afaceri de top, in viziunea lui Marius Ghenea, presedinte PCfun.ro. Exista afaceri de succes care au pornit de la idei comune, deja probate, dar si afaceri care nu au necesitat un buget extraordinar pentru a se afirma. Totul e o chestiune de atitudine si ceva noroc, rezuma Ghenea.
10. Alege corect!
In opinia lui Ghenea, exista patru greseli majore, frecvent intalnite in startul unei afaceri, care trebuie evitate cu orice pret: alegerea unei echipe nepotrivite, intrarea intr-un segment lipsit de oportunitati, evitarea sau amanarea deciziilor importante si ignorarea rezultatelor. Orice antreprenor aflat la inceput trebuie sa stie sa isi alega extrem de bine nisa pe care o acopera, echipa care il va sprijini, dar si posibilitatile de dezvoltare ale afacerii. Altfel spus, o alegere gresita poate costa scump si pune in pericol viitorul unei companii.






