Dincolo de profit se află valoarea
Ce este profitul? Ceea ce reprezintă un folos (material sau spiritual) pentru cineva sau ceva; câștig, beneficiu, avantaj dar si venitul adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferența dintre încasările efective și totalul cheltuielilor aferente.
Profitul reprezintă de fapt, la final, beneficiul muncii unui om sau existenței unei companii.
Am întâlnit mulți oameni care muncesc după formula acesta, multi conducători care au ca mandate creșterea profitului pentru acționari.
Schimbarile de cariera in timpuri grele
Intrebare ziarist: Lucram la un amplu articol dedicat oamenilor care au avut curajul, chiar si in aceste vremuri de criza, sa ia o hotarare radicala in privinta carierei profesionale.
Am intervievat patru persoane, dar si specialisti in HR si psihologi, in incercarea de a oferi cititorilor nostri exemple despre cum poti sa-ti atingi visurile, chiar si in plan profesional, chiar daca asta inseamna, la un moment dat, schimbarea in totalitate a macazului.
Rolul si functiile merchandinsing-ului
Merchandising-ul include toate metodele care vizeaza optimizarea rentabilitatii unui produs, actionand in prezentarea acestuia la locul de distributie. Importanta acordata acestor metode a crescut in paralel cu dezvoltarea magazinelor cu autoservire (punerea in valoare a produselor nemaifiind treaba vanzatorilor-consilieri).
Pentru Keppner, merchandising-ul: „este produsul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit, la pretul potrivit, in cantitate adecvata.”
Cunoasterea partenerilor de afaceri
Verificarea partenerilor comerciali pe baza surselor publice
Cunoasterea partenerilor de afaceri la inceperea unei relatii comerciale sau pe parcursul derularii acesteia este imperativ necesara pentru a evita un lant de efecte juridice care in cel mai pesimist scenariu se traduc in ruinarea propriei afaceri. Cati dintre comercianti nu au primit in schimbul marfii vandute un CEC sau bilet la ordin fara acoperire in banca si fara posibilitatea ulterioara de a recupera marfa sau banii, in conditile in care o minima informare prealabila ar fi putut ridica cel putin suspiciuni cu privire la un astfel de potential client.
Cea de-a treia editie VentureConnect, 20 iunie 2011, Bucuresti
Suntem incantati sa anuntam ca pe 20 Iunie 2011 in Bucuresti, la Hotel Intercontinental are loc cea de-a treia editie VentureConnect (www.ventureconnect.ro).
Ca si in cazul celorlalte editii, asteptam intre 10-15 anteprenori sa isi sustina proiectul in fata unui numar important de investitori locali si internationali. Printre proiectele care au fost sustinute in decembrie 2010, patru dintre acestea sunt in prezent in discutii cu potentiali investitori.
Cum sa-ti impresionezi clientii cu ce stii despre ei
Pe vremea cand vindeam credite, mi se intampla deseori sa reiau discutii cu potentialii clienti dupa sase luni sau chiar mai mult. Si mi-aduc aminte foarte bine cat de impresionati erau de faptul ca “tineam minte” informatii personale despre ei. Ca de exemplu, ca-si construiesc o casa de vacanta la Snagov, ca sunt in cautarea unui profesor bun de limba germana pentru copilul lor, ca tocmai s-au intors din concediu din Italia, de la Rimini si tot asa.
Leadership pentru Proiectele de HR, training open, 18-19 aprilie
Exclusiv pentru specialistii din HR!
Vom invata totul despre:
1. cum sa fii cel mai bun leader de HR,
2. cum sa obții totul de la liderii din interiorul companiei,
3. cum sa faci cele mai influente prezentari ale Proiectelor de HR catre colegi si top management.
Cursul se va desfasura in doua sesiuni x 2 zile:
- Sesiunea 1: 18 si 19 aprilie
- Sesiunea 2: se va stabili de comun acord
Detalii la:
http://www.accelera.ro/resurse/articole/calendar_open_training_accelera2011.pdf
Sursa: www.accelera.ro
Expozitia Internationala de Franciza si Branding 2011!
In perioada 20-22 mai, la World Trade Plaza Bucuresti, are loc Expozitia Internationala de Franciza si Branding – IFBE 2011.
Evenimentul este organizat de catre Asociatia Romana de Franciza si partenerii sai. IFBE reprezinta cel mai important targ B2B dar si sansa de a va informa direct de la sursa despre noutati si tendinte ale pietei de franciza si branding. Pe parcursul celor 3 zile veti realiza contacte directe cu francizorii romani, master francizati, francizori externi, finantisti, consultanti, oameni de afaceri, investitori si antreprenori din Romania, reprezentanti ai aparatului administrativ si comercial al Euroregiunilor din Romania.
Cum se acorda feedback eficient?
Trebuie sa mint, altfel nu vand
Tanarul Minciunica Smecherescu a terminat de curand facultatea. E istet, ii merge mintea, numai ca nu are experienta de lucru si nimeni nu-l angajeaza. Mai mult, intre timp a mai venit si criza.
Asa ca Minciunica Smecherescu isi cauta de lucru! A studiat cu atentie site-urile de recrutare si a observat ca cele mai multe job-uri pentru pozitiile de entry level sunt in vanzari. Isi inventeaza repede o experienta de director de vanzari de 2 ani la firma lui tata, impleteste de pe net mai multe scrisori de motivatie si scrie una noua ca si cum ar fi a lui si incepe sa aplice cu frenezie la toate joburile care-i cad sub priviri.
De ce aud managerii români refrenul „Şefu’, am o problemă!”
“Mulţi dintre managerii români şi-au obişnuiţi subalternii să vină una-două la ei şi să spună “Şefu’, am o problemă”. Impactul unui lider se vede în atitudinea pe care acesta o generează în subalterni. Ei trebuie să înţeleagă că nu e normal să vină la CEO să le rezolve problemele“, spune Adrian Stanciu, partener al Human Synergistics România.
O regulă de bază în managementul modern este delegarea sarcinilor şi responsabilităţilor. Subalternii sunt împuterniciţi să rezolve anumite probleme fără să apeleze la manager.
Trei evenimente importante în perioada următoare
Din punct de vedere al evenimentelor dedicate mediului online, sfârşitul de an se anunţă încărcat. De fapt, mediul online în sine evoluează foarte rapid în perioada asta, bloggerii trec şi ei printr-o serie de schimbări în bine, de aproximativ o lună de zile citesc mai mult de 50% dintre articolele primite în reader (în condiţiile în care, cu mai multe luni în urmă ajunsesem la performanţa de a citi integral maxim 5 articole). În ordine cronologică, evenimentele se vor întâmpla cam aşa:






