Ce au obtinut clientii care au negociat cu banca ratele la credit
OUG 50 pare a fi deschis calea negocierilor dintre clienţi şi bănci. Presate de iminenţa unor procese şi de un val de reclamaţii la ANPC, băncile se văd nevoite să îşi refacă imaginea şi încercă să cadă la pace cu proprii clienţi. Oamenii au obţinut dobânzi şi comisioane mai mici.
Cea mai activă bancă în renegocierea contractelor de credit pare a fi Volksbank, bancă ce de altfel a strâns şi cel mai numeros grup de clienţi nemulţumiţi pe Yahoo! Gruops.
Hotia bancilor in Romania
Pentru toti cei care nu sunt constienti de ce anume fac bancile in tara noastra, in randurile de mai jos va prezentam un articol care cu sigurnata va starni indignarea si suparearea multora asupra acestor institutii “penibile” care au fost create de omenire.
Cât te costă transferul greşit al banilor între conturi
Comisioanele percepute de bănci la returnarea banilor pot fi consistente, ajungând şi la 55 de euro dacă suma trimisă a fost de circa 200 de euro.
Când vor ieși la iveală scheletele din dulapurile băncilor?
Inelul grenadei a fost scos pe neașteptate, însă de‑aici încolo nimeni nu mai știe ce se va întâmpla. Ne va exploda ea în față? Urmează un val de executări silite? Sau dansul pe sârmă al bancherilor se va încheia cu happy‑end?
Cand vor exploda oare executarile silite ale bancilor?
Fără excepție, profețiile despre momentul critic al crizei – de care, toată lumea pare să fie de acord, încă nu am scăpat – spun că acesta va fi atins doar după ce bancherii se vor încumenta să facă, în fine, executări silite în masă. Atunci, se prognozează, întreaga economie va fi zguduită de o undă seismică care va lovi cu violență: executarea silită a unei companii care nu‑și poate plăti creditele va atrage după sine intrarea în derivă a unora dintre partenerii de afaceri, zeci de mii de oameni vor rămâne pe drumuri, nu‑și vor mai putea plăti nici ei – evident – creditele, și vor fi, la rândul lor, executați silit. Va fi dureros, dar altfel nu ne putem însănătoși, cred suporterii acestui scenariu.
Bonusurile neruşinării pentru geniile de pe Wall Street
La nici un an după ce lăcomia lor a aruncat întreaga lume într-o criză în care încă se mai zbate, în pofida angajamentelor de limitare a recompenselor scandaloase, bancherii şi brokerii americani se gratulează cu cele mai mari câştiguri din istorie: 140 de miliarde de dolari.
Nici un munte de bani nu-i satisface pe "alpinistii financiari" americani
Angajaţii primelor 23 de bănci de investiţii, firme de brokeraj şi de speculaţii financiare vor depăşi astfel nivelul-record al bonusurilor din 2007, de 130 de miliarde de dolari, câştigând cu 20% mai mult decât în 2008 – „numai“ 117 miliarde. Fiecare angajat din sectorul financiar-bancar american va fi plătit în 2009, în medie, cu 143.000 de dolari, cu 2.000 de dolari mai mult decât în 2007, arată o analiză estimativă realizată de „Wall Street Journal“.
Au ajuns afacerile de pretutindeni sa depinda numai si numai de banci?
Nu stiu cati dintre voi realizati sau nu realizati cat de dura, dezgustatoare si falsa a devenit lumea in care traim, si aici nu ma refer doar la mediul de afaceri, insa aceasta este imaginea pe care mi-o picteaza creierul in ultima vreme.

Traieste visul American!
Urmarind stirile atat la TV cat si pe internet puteti sesiza declaratiile marilor oameni de afaceri, conducatori, presedinti, bancheri, laureati cu Nobel, politicieni care declara sfarsitul acestei crize, redresare economica doar la un an dupa inceperea acestuia.
Sfârşitul dominaţiei SUA. Euro şi yenul, noile monede de rezervă ale lumii
În ultimele trei luni, 63% din rezervele băncilor centrale ale lumii au fost păstrate în moneda europeană şi cea japoneză. Dominaţia dolarului ca moneda de rezervă a luat sfârşit.
Ben Bernanke, seful Fed, ar putea fi omul care a pus cruce dolarului
Băncile centrale ale lumii preferă euro şi yenul japonez ca monede de rezervă în defavoarea dolarului, arată o analiză realizată de agenţia de ştiri Bloomberg. În ultimele trei luni, acestea au păstrat 63% din rezervele lor în euro şi yeni, potrivit companiei de investiţii Barclays Capital.






