Din ce trib digital faci parte: Masoni, Mame, Nomazi sau Ofiteri digitali? Afla AICI din studiul KPMG

Din ce trib digital faci parte: Masoni, Mame, Nomazi sau Ofiteri digitali? Afla AICI din studiul KPMG

Firma de consultanta si audit KPMG a identificat 7 grupuri diferite de utilizatori ai internetului, in functie de comportamentul lor de navigare, de atasamentul la o comunitate online si de puterea de cumparare: Masonii digitali, Cluberii digitali, Ofiterii digitali, Natiunile digitale, Mamele digitale, Nomazii digitali si Itinerantii digitali.

Ideea de la care a pornit cercetarea KPMG a fost următoarea: consumatorii îşi extind aproape instantaneu reţeaua de relaţii din domeniul real în mediul virtual, conectându-se într-un mod rapid şi personalizat cu sute de alţi consumatori aflaţi oriunde în lume, formând Triburi digitale cu preocupări şi credinţe similare.

Pentru a înţelege noile oportunităţi din online, dar mai ales pentru a înţelege cum să genereze venituri din ele, companiile trebuie să-şi trateze clienţii potenţiali într-un mod nou, spun consultanţii KPMG, ca membrii ai acestor Triburi digitale care aşteaptă servicii relevante şi personalizate.

Masonii digitali se referă la grupuri largi de persoane care sunt foarte loiale unele altora precum şi preocupărilor comune, au putere de cumpărare colectivă impresionantă şi sunt dispuşi să plătească premium pentru servicii relevante.

La polul opus, Itineranţii digitali sunt indivizi care se plimbă de pe un site pe altul, dar nici nu aderă la un grup de interese şi nici nu sunt dispuşi să cheltuiască bani pe servicii digitale.

Cluberii digitali au comportamente similare cu cei care frecventează cluburile de noapte. Nu sunt consumatori foarte loiali, ci se mută cu prima ocazie la un furnizor similar de servicii. Sunt dispuşi să plătească o taxă de intrare în club destul de mare.

Ofiţerii digitali sunt foarte loiali unii altora şi comunităţii din care fac parte. De regulă, aceste grupuri de utilizatori digitali nu sunt foarte largi. Sunt dispuşi să plătească preţuri corecte pentru servicii de calitate.

Naţiunile digitale se referă la grupuri foarte largi de consumatori online. „Patriotismul” lor este destul de putenic, sunt ataşaţi valorilor comune. Sunt dispuşi să plătească doar pentru servicii esenţiale, altfel au un comportament de plată arbitrar.

Mamele digitale se asociază în jurul unui subiect care are o mare relevanţă personală pentru persoanele în cauză. Loialitatea faţă de acea comunitate este mare, dar nu fanatică. Acest tip de utilizator online poate fi dispus să plătească un onorariu lunar modic.

Nomazii digitali trec uşor de la un grup digital la altul, loialitatea lor este medie. Se asociază de regulă în grupuri mici, iar puterea lor de cumpărare este modestă.

Potrivit KPMG, economia digitală devine din ce în ce mai importantă, apropiindu-se de dimensiunile economiei reale. Pe parcursul ultimilor 10 ani, companii mari şi mici din diverse industrii au investit în afaceri în mediul electronic. Spaţii digitale precum Google, Yahoo, Hi5, Facebook, Twitter, LinkedIn, SecondLife sau blogurile au devenit componente indispensabile ale vieţii sociale.

„Suntem zi de zi martorii modului în care tehnologia ne influenţează modul în care trăim şi facem afaceri. Economia digitală nu mai este un concept virtual, ci o realitate care ne modelează pe noi şi modul în care relaţionăm, atât cu comunităţile personale din care facem parte cât şi cu comunitatea noastră de afaceri”, afirmă Aurelia Costache, advisory partner al KPMG România.

În aceste condiţii, îmbunătăţirea conectivităţii on-line s-a dovedit a fi esenţială pentru succesul pe termen lung atât pentru companiile prezente în economia traditională, cât şi pentru companiile noi ce operează numai în economia digitală. Dar, spun consultanţii KPMG, în ciuda entuziasmului general şi a acceptării unanime a noilor paradigme de afaceri, numai unii dintre actorii economiei digitale au reuşit să identifice modele de afaceri de succes în această nouă eră virtuală.

Sursa: realitatea.net

Va recomandam:

  • 10 reguli esentiale pentru comunicarea brandurilor pe Social Media
    Cum faci social media sa lucreze pentru tine, nu impotriva ta? Nu doar o data am auzit de abundenta de mailuri primite pe Facebook din partea brandurilor sau de posturile care nu isi au locu...
  • Incepe in stil mare!
    Cu totii vrem sa incepem ceva in stil mare. Vrem ca lansarile produselor, serviciilor noastre sa fie succese instantanee. Vrem ca CV-urile pe care le trimitem sa fie verificate in aceeasi zi...
  • De unde sa incep?
    Cum ar fi să începi cu un plan? Am întâlnit  numeroase afaceri în Bucureşti care au pornit în competiţia de pe piaţă fără un plan bine pus la punct. Statisticile arată că 90% din afacerile ...
  • Cum sa eviti greselile cand faci afaceri pe Internet
    Autor : Kevin Sinclair Aveti o afacere online care nu va aduce rezultatele pe care le scontati? Daca este asa, probabil ca faceti una sau mai multe dintre greselile pe care le vom enumera...
  • 10 elemente ale unui bun plan de afaceri
    Un plan de afaceri, asamblat cu atentie si improspatat regulat, este coloana vertebrala a unei companii. El da directia, faciliteaza comunicarea si stabileste indicatorii de performanta. Mai...

Leave a Reply