Piata incerta, bugete mici: Cum vor companiile de training sa isi creasca business-urile in 2012
Companiile de training si consultanta in resurse umane se asteapta ca in 2012 business-urile sa urce cu pana la 100%, chiar daca piata muncii se afla in prezent intr-o situatie cu totul incerta. Prin ce strategii vor creste cifrele de afaceri? “Personalizarea programelor”, “fidelizarea clientilor actuali” si “dezvoltare regionala”, spun reprezentantii lor.
Dupa cresteri usoare, de 10-13% in 2011, unele dintre principalele companii de training au de gand fie sa pastreze ritmul si in 2012, fie sa accelereze pana la dublarea veniturilor.
Astfel, Codecs vrea sa isi dubleze cifra de afaceri pana la 3 milioane de euro, in baza implementarii de noi programe, concomitent cu extinderea business-ului la scara geografica in planul de dezvoltare.
Potrivit lui Radu Mihaescu, seful Codecs, in 2012 firma va continua sa dezvolte programul de studii superioare in moda, concept lansat anul trecut, si va incerca sa se extinda catre zone de activitate pe nu le acopera in prezent, precum zona medicala si domeniile tehnice.
Codecs si-a consolidat recent parteneriatul pe care il avea de 18 ani cu Open University din Marea Britanie si a semnat un nou parteneriat cu furnizorul de servicii de training 360 Solutions. In acelasi timp, reprezentantii companiei au spus ca se vor concentra tot mai mult pe centrele regionale din Timisoara, Constanta si Brasov.
In acelasi timp, Trend Consult Romania estimeaza ca in 2012 isi va majora cifra de afaceri cu pana la 20%, dupa ce in 2011 a raportat un business de circa 1 milion de euro, in crestere cu 10% fata de anul anterior.
Potrivit lui Marius Decuseara Brandenburg, country manager-ul firmei, 2011 a fost primul an in care Trend Consult a avut mai multe cereri de consultanta, decat de training si intentioneaza ca in 2012 sa se indrepte si mai mult catre zona de consultanta.
“Eforturile de relansare a economiei vor fi vizibile in interiorul organizatiilor prin accentul care se va pune pe performanta si pe evaluarea acesteia. Companiile au nevoie de oameni cu abilitati de cel mai inalt nivel, iar provocarea managerilor de resurse umane in 2012 va fi sa ii descopere si sa ii dezvolte. Se va incerca legarea performantei asteptate de catre organizatie de performanta fiecarui individ”, a spus Marius Decuseara.
De asemenea, furnizorul de training-uri Achieve Global, vrea sa isi majoreze cifra de afaceri cu 10% in 2012 pana la 1,5 milioane de euro, un ritm putin mai lent fata de cel de anul trecut, cand business-ul a crescut cu 13% pana la 1,25 milioane de euro.
Achieve Global isi bazeaza estimarile pe faptul ca in 2012 compania va continua sa colaboreze cu o parte din clientii actuali si se va axa atat pe extinderea portofoliului de clienti, cat si pe fidelizarea celor existenti prin adaugare de valoare in filozofia de customer intimacy (cunoasterea in profunzime a provocarilor si obiectivelor organizatiilor client in evolutia lor, personalizarea solutiilor pentru a raspunde optim nevoilor identificate, facilitarea unor experiente memorabile pozitive tuturor actionarilor).
Va recomandam:






