Ce au gresit managerii romani in criza?
Ce au gresit, ce au facut bine managerii romani? Ce ar fi trebuit sa mai faca si ce mai pot face acum (daca nu e prea tarziu) managerii romani pentru companiile lor si pentru angajatii lor?
Daca ar sti cineva sa raspunda la o asemenea intrebare, multe lucruri ar fi altfel pe lumea aceasta. Prin natura lucrurilor, nu poti sti decat vag, doar la nivel de principii, ce ar trebui facut (in viitor) ca sa iti mearga bine. Nici chiar uitandu-te in urma nu poti depista cu precizie ce a fost bine si ce nu, pentru ca nu poti disocia complet cauzele intre ele pentru a putea spune cu precizie care ce efect a produs. Si, cu atat mai putin in Romania, unde sursele de informare sunt mult mai putine fata de tarile dezvoltate, in care se pot face analize mai amanuntite si se pot trage concluzii mai pertinente. Si, ca sa fie si mai complicat, experientele nu sunt repetabile decat intr-o masura extrem de mica, si orizontal (de la o firma la alta) si vertical (repetabilitatea predictibila in timp – nu e deloc sigur ca o “reteta de succes” e reproductibila). Poate ca e chiar mai bine asa, se mai reduce riscul de monopolizare excesiva: daca succesul in afaceri ar fi mai usor de teoretizat si de modelat, cei care au resurse mai multe (de colectare de informatii, de analiza, de investitie etc.) ar avea din ce in ce mai mult succes (garantat) si s-ar distanta irecuperabil de ceilalti.
Multa lume a vorbit de o stare de “amorteala” a managementului romanesc de cand cu criza… Le-a fost frica executivilor sa isi asume decizii nepopulare si drastice sau, pur si simplu, nu au stiut cum sa gestioneze situatii care nu insemnau cresteri de afaceri de doua cifre?
Nu managementul romanesc mi se pare ca trebuie prea mult pus in discutie, ci piata romaneasca (modelata dupa sistemele sociale si politice, evident) e cea care produce distorsiunile care, adesea, sunt puse pe seama managementului. Cred ca diferenta dintre managementul romanesc si cel occidental, si dintre managerii romani si cei straini e mult mai mica decat se tot spune. Exista o diferenta, intr-adevar, insa nu mi se pare decisiva. Exact aceleasi masuri luate de catre un manager strain si de unul roman, metode si instrumente identice aplicate etc. duc la rezultate sistematic diferite. Cu alte cuvinte, nu cred ca managerii romani ar fi putut face semnificativ mai mult decat au facut. Schimbarile radicale (in bine si vizibile pe termen scurt, nu in zeci de ani, odata cu evolutia naturala a societatii) in evolutia businessului in Romania nu au sanse sa plece de la manageri sau de la angajati. Se face cu ajutorul lor, evident, insa ei nu pot fi adevaratii originatori – oricum, nu la nivelul businessului individual al fiecaruia, chiar daca isi imagineaza cineva ca efectele insumate ale eforturilor de corectie vor produce o corectie mare, vizibila, datatoare de sperante si, pe cale de consecinta, autogenerabils si sustenabila (celebra lozinca “prin noi insine”). Nu astepta de la manageri ce nu sta in puterea lor sa faca.
Exista vreo similitudine intre atitudinea Guvernului de a face reduceri de cheltuieli in al 12-lea ceas (vorbesc de ce decizia de a taia pensiile cu 15% si salariile bugetarilor cu 25%) si ceea ce s-a intamplat in mediul privat? (in sensul ca multi executivi au asteptat pana in ultimul moment sa faca reduceri de cheltuieli)
Da, si cred ca se vede usor legatura cu ce am raspuns la intrebarile de mai inainte. In buna masura, mediul de business urmeaza trendul social si politic al zonei respective (tara, provincie sau chiar oras). Exista si o conditionare inversa, evident, insa e mult mai slaba. In tarile straine, unde si guvernele sunt mult mai riguroase si mai cumpatate, si businessurile sunt la fel. Si invers.
Sursa: georgebutunoiu.com/blog
Va recomandam:






