Puncte tari sau puncte slabe?
Leadership-ul nu poartă întotdeauna hamul compromisului spunea Woodrow Wilson şi nu doar el. Suntem educaţi să credem că fiecare alegere pe care o facem este de fapt un compromis: trebuie să renunţi la timpul liber ca să poţi ajunge un om de succes, să uiţi de relaţiile de plăcute pentru a crea nişte angajaţi serioşi, să eviţi adevărul pentru a obţine un parteneriat ….etc. Un manager are frecvent de ales între două variante – trebuie mereu să renunţe la ceva pentru a obţine altceva, în special în modul în care îşi desfăşoară activitatea în relaţie cu angajaţii săi. Întrebarea cea mai frecventă pe care o aud de la manageri este să îi încurajez sau să le explic cu ce anume greşesc? Să mă concentrez pe calităţi şi reuşite sau pe lucrurile la care trebuie să mai lucreze? Care este deci cea mai bună variantă?
Conceptul de “compromis” este prezent şi în economie şi poartă denumirea de „cost de oportunitate”. Adus pentru prima oară de Friedrich von Wieser, costul de oportunitate arată valoarea celei mai bune opţiuni sacrificate, la care se renunţă când facem o alegere. Adică arată cât de mult pierdem dacă alegem una din variante şi nu pe cealaltă, exprimând, de fapt, că alegerea făcută este cea mai bună. Cu alte cuvinte, întotdeauna trebuie să renunţăm la ceva pentru a obţine ceva mai bun. Compromis înseamnă un acord obţinut prin cedări reciproce şi nimănui nu ii place să piardă.
Ce se întâmplă când aplicăm acest concept în leadership? Obţinem succes dacă încurajăm calităţile angajaţilor sau dacă ne concentrăm pe îmbunătăţirea slăbiciunilor?
Mihaela lucrează într-o centrală de achiziţii, iar atu-ul ei ca manager era feedback-ul. Tot ceea ce se întâmpla în firmă trecea printr-un proces de “plus-uri şi minus-uri” în care de obicei, se concentra pe ceea ce putea fi îmbunătăţit. Mihaela se baza foarte mult pe eficienţă, iar eficienţa pentru ea începea cu a le arăta colegilor ei care au fost punctele slabe, minus-urile, ce nu au făcut bine. Rezultatul? Deşi activitatea mergea bine, angajaţii se simţeau într-un fel dezamăgiţi şi demotivaţi de faptul că Mihaela avea mereu ceva de spus şi nu era niciodată mulţumită de activitatea echipei, de activitatea colegilor sau de activitatea ei. Era o atmosferă încărcată de presiune şi stres.
În cealaltă extremă, Cosmin, care conducea o firmă de vânzări de echipamente software, credea că numai dacă încurajează oamenii din jurul lui, aceştia vor avea succes. După fiecare activitate sau decizie importantă, el avea grijă să îşi încurajeze echipa că au suficiente calităţi pentru a depăşi orice moment dificil. Efectul? Oamenii au înţeles că indiferent ce vor face, ei vor fi încurajaţi şi nu şi-au mai dat interesul să depună eforturi. Au urmat o serie de eşecuri în firmă.
Când vorbim despre leadership şi alegerile pe care un lider trebuie să le facă, de multe ori, nu compromisul este soluţia. Nu te poţi concentra doar pe greşelile oamenilor deoarece îi poţi descuraja şi le poţi afecta încrederea în sine aşa cum nu te poţi baza numai pe încurajări excesive care nu fac decât să îi împingă către o zonă de confort. Acestea sunt extremele. Provocarea este să găseşti calea de mijloc, dintre cele 2 extreme… A alege o extremă în favoarea alteia este un proces limitativ de tip „ori…ori”. Provocarea este să alegi „şi…şi”.
- Cum se leagă a avea rezultate bune ca şi lider cu a fi un bun părinte?
- Cum poate îmbunătăţi un parteneriat faptul că tu spui lucrurilor pe nume?
- Cum poţi să îţi ajuţi echipa să conştientizeze care le sunt punctele slabe şi care le sunt punctele forte? Ca împreună să poată genera cele mai bune rezultate?
Executive&Team Coaching
Asociate Certified Coach (ICF)






