O schimbare de mentalitate

O schimbare de mentalitate

Am putea realiza atâtea lucruri dacă nu le-am privi ca fiind imposibile”-Vince Lombardi

Sute de ani oamenii au crezut că Pământul este plat. Deşi confirmat de numeroşi gânditori ai vremii respective, adevărul din spatele acestei prejudecăţi nu a fost tolerat de stiinţă sau biserică. Cu toate acestea, în 1522 Ferdinand Magellan demonstrează că această teorie nu este una adevarată prin finalizarea călatoriei sale în jurul lumii.

Astăzi oamenii sunt conştienţi de realitatea formei geometrice a Pământului, şi mulţi realizează importanţa evoluţiei –  încă acest comportament reticent în ceea ce priveşte schimbarea de perspectivă sau trecerea la următorul nivel, s-a păstrat. Tocmai aceast comportament, mentalitate este cea care îi impiedică pe mulţi conducători să crească.

Dacă aplic legea lui Paretto în mediul de afaceri, pot spune că doar 20% din cei care activează în acest mediu produc 80% din rezultate. Asta înseamnă că sunt mulţi conducători ineficienţi. De multe ori, ei sunt cei care stopează evoluţia activităţilor, odată ce ajung într-un punct favorabil sau nefavorabil al afacerii. Ambiţia de a merge mai departe este oprită de teama de a pierde ce au obţinut şi de aceeaşi întrebare pe care mulţi o puseseră înainte de călatoria lui Magellan: Daca nu reusesc?

De fapt, adevăratul eşec al unei afaceri sau al unui conducător apare atunci când acesta nu este capabil să se deblocheze şi să se provoace singur să evolueze din teama de a nu se prabuşi (sau să accepte provocările venite din exterior). Ideile îndrăzneţe sunt lăsate să  se pierdă în ceaţa incertitudinii şi a fricii de insucces.

Coaching-ul este  instrumentul care are rolul de a îndepărta tocmai aceste blocaje care opresc performanţele şi a provoca succesul celor  implicaţi în desfăşurarea unei afaceri.  Prin coaching nu mă refer la un proces standard sau la o reţetă de atingere a succesului, ci la o activitate care stimulează inteligenţa clientului şi îl determină să privească situaţia dintr-o altă perspectivă. Îl provoacă să gândească şi să concretizeze cum arată succesul pentru el. Totodată, îl invaţă să îşi stabilească obiective abiţioase, să îşi cunoască adevăratele forţe şi, cel mai important, să depăşească teama de a trece la următorul nivel. Adică să se schimbe pe sine şi pe cei din jurul său.

Adevăratele reuşite nu se pot naşte din întrebări fără răspuns. Atâta vreme cât nu privim dintr-o nouă perspectivă, alta decât cea cu care suntem obişnuiţi, şi rămânem blocaţi în aceleaşi temeri şi prejudecăţi, vom rămâne în acelaşi punct static. Dacă Magellan nu ar fi gândit diferit decât ceilalţi şi nu ar fi dus până la capăt această provocare, oamenii ar fi trăit în continuare cu impresia că Pământul este plat.

Abilitatea de a avea succes se află în orice om, însă pentru a o descoperi şi fructifica trebuie să porniţi în călătoria care vă va schimba mentalitatea,  modul de a fi şi a acţiona.

Tu când începi călătoria?

Rodica Obancea
Executive&Team Coaching
Asociate Certified Coach (ICF)
www.successcoaching.ro

Va recomandam:

  • 5 minute de reflecție
    Sper că ați intrat deja în vacanță sau măcar în spiritul sărbătorilor de sfârșit de an. Este un bun moment să ne uităm în urma, la anul care se termină în mai puțin de 2 saptamani. Este o bu...
  • Ieşi în faţă!
    Învaţă să faci un lucru foarte bine şi apoi vorbeşte despre asta, spunea cândva un celebru specialist în relaţii publice din S.U.A. Principiu care de altfel, se aplică foarte bine în busines...
  • Ai încredere sau verifici?
    Cei mai buni lideri vor avea grijă ca atunci când finalizează o sarcină, angajaţii să spună: am reuşit singuri! Lao Tzu Cel mai relevant test pentru succesul unui conducător este încreder...
  • Puncte tari sau puncte slabe?
    Leadership-ul nu poartă întotdeauna hamul compromisului  spunea Woodrow Wilson şi nu doar el. Suntem educaţi  să credem că fiecare alegere pe care o facem este de fapt un compromis: trebuie ...
  • Succesul tău sau insuccesul altora?
    Destinul nu înseamnă şansă, ci alegere; nu este ceva pentru care trebuie să aştepţi, ci un lucru pe care trebuie să îl obţii. William Jennings Bryan Nu poţi să excelezi la locul de muncă ...


Leave a Reply